Articol din arhiva. Pentru politica externă moldovenească, în 2006, România este principala speranţă de succes

Zilele trecute am avut o discutie cu o cunostinta, care mi-a reprosat ca de vreo 2 luni am lasat balta blogul si m-a incurajat sa revin la el. Tot el, mi-a adus aminte despre titlul unui articol pe care l-am scris pentru Timpul in februarie 2006, intitulat "Pentru politica externă moldovenească, în 2006, România este principala speranţă de succes". Discutia noastra a prilejuit o polemica, interlocutorul meu insistand ca am fost prea optimist prevestind o noua era in raporturile moldo-romane in 2006. I-am spus ca vorbeam despre o sansa, dar valorificarea ei depindea de discernamantul Chisinaului si Bucurestiului de a inlatura neintelegerile care au inceput sa se prefigureze. Din pacate am ratat aceasta sansa.

De doua zile lucrez la o analiza privind relatiile moldo-romane in perioada 2005-2007. Intentionez sa postez draftul. Intre timp, recitind articolul de acum 2 ani, am observat ca multe din observatii isi pastreaza actualitatea. Iata si articolul cu pricina:

Timpul
VINERI, 24 FEBRUARIE 2006, NR.22

Pentru politica externă moldovenească, în 2006, România este principala speranţă de succes

Andrei Popov, director executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă

Pentru R. Moldova, vizita de lucru întreprinsă la finele săptămânii trecute la Chişinău de către ministrul Afacerilor Externe al României, Mihai Râzvan Ungureanu, marchează deschiderea sezonului diplomatic al anului 2006.

La sfârşitul anului trecut, răspunzând, chiar în paginile acestui supliment, la întrebarea „Ce credeţi că va marca politica externă moldovenească în 2006?”, am spus: „Relaţia cu România, parteneriatul cu care trebuie să-l protejăm şi să-l consolidăm. E necesar să avem suficient discernământ ca să înţelegem că România este un potenţial mare avocat al RM şi că trebuie să valorificăm plenar această relaţie, inclusiv experienţa de integrare europeană a Bucureştiului, dar şi raporturile speciale ale României cu Statele Unite şi ţările UE”.

Rezultatele vizitei ministrului Ungureanu la Chişinău şi primele ecouri pe care le-a produs îmi întăresc convingerea că valorificarea potenţialului existent în raporturile R. Moldova cu România este singura dimensiune majoră de politică externă în care am putea înregistra succese reale pe parcursul acestui an. Totodată, am sesizat şi faptul că firescul proces de apropiere dintre Chişinău şi Bucureşti, relansat acum un an de o altă vizită în Moldova, cea a preşedintelui Traian Băsescu, nu doar că intră într-o fază nouă, dar a ajuns la o răscruce. Săptămânile şi lunile următoare, până la noua vizită la Chişinău a preşedintelui român, ar putea fi determinante pentru viitorul relaţiilor noastre. De reuşim să trecem cu bine de unele hopuri şi capcane a căror existenţă le-a scos în relief vizita ministrului Ungureanu, sunt convins că vom putea imprima acestor relaţii speciale o cu totul altă calitate. De nu vom avea discernământul necesar, la Chişinău şi Bucureşti deopotrivă, vizita şefului diplomaţiei române ar putea intra în istorie ca punctul culminant al unei relansări de parteneriat ratate.

Prima întrebare: de ce anume România? Răspunsul simplu ar fi: pentru că pe celelalte direcţii - Rusia, Ucraina, conflictul transnistrean şi Uniunea Europeană - în 2006, pur şi simplu, nu se pot produce schimbări calitative în bine. Şi iată de ce:

1. Pe primul front estic, cel rusesc, ne aşteaptă un „război de uzură”. Declaraţia preşedintelui Putin din 3 februarie, precum că „starea actuală şi direcţia generală a relaţiilor cu R. Moldova nu poate fi numită satisfăcătoare şi nu reflectă spiritul de încredere şi prietenie ce a caracterizat raporturile dintre popoarele noastre timp de decenii” este ultimul şi, poate, cel mai clar, indiciu că Moscova nu este dispusă să facă un pas în întâmpinarea Chişinăului. Această declaraţie nu este altceva decât răspunsul Federaţiei Ruse la oferta-triplet pe care Chişinăul a făcut-o în octombrie 2005 - reconfirmarea neutralităţii, acordarea de garanţii suplimentare pentru investitorii ruşi şi noi drepturi pentru populaţia vorbitoare de limba rusă. Nu este un „niet”. Mai degrabă, este un „malo”: „Rusia este gata să facă totul pentru a transforma cooperarea noastră bilaterală într-un real şi reciproc avantajos parteneriat şi aşteptăm ca partenerii noştri (adică, R. Moldova - n. n.) să răspundă cu aceeaşi disponibilitate”, a încheiat preşedintele Putin mesajul său de salut pe care l-a adresat noului ambasador al R. Moldova la Moscova, Vasile Sturza. Or, Chişinăul consideră - absolut justificat, de altfel - că a făcut o ofertă maximală şi nu prea mai are ce ceda fără a-şi prejudicia fundamental interesele. În condiţiile în care situaţia politică internă din Moldova nu va cunoaşte o degradare majoră, este aproape de neconceput ca guvernarea să mai facă un nou viraj spectaculos spre Rusia. Iar fără un asemenea viraj, pe care partenerul nostru strategic îl cere ca dovadă a disponibilităţii de a normaliza relaţiile, este aproape de neconceput ca Rusia să-şi modifice atitudinea faţă de dosarul transnistrean şi să renunţe la susţinerea tot mai făţişă acordată consolidării regiunii separatiste.

2. Nici pe cel de-al doilea front estic, ucrainean, anul 2006 nu va aduce schimbări esenţiale. Cel puţin, nu în bine. După 2005, maximum la ce am putea spera este stabilirea unei relaţii de mai mare încredere cu o Ucraină bântuită de probleme endemice de ordin (geo) politic, economic şi identitar, care în mare parte îi determină comportamentul contradictoriu faţă de reglementarea transnistreană. Văzută din Chişinău, dinamica raporturilor cu Ucraina în primele două luni ale anului 2006 repetă întocmai traiectoria sinusoidală a ultimului an. De la speranţe aproape euforice - în ianuarie-martie 2005, legate de aşteptarea unor acţiuni hotărâte ale Kievului vizând astuparea „găurii negre” în Transnistria şi în prima săptămână a anului curent, după semnarea Acordului de către cei doi premieri la 30 decembrie şi apelul comun către UE în problema gazelor din 2 ianuarie, la sentimentul unei frustrări - în aprilie-iunie 2005, după prezentarea planului Iuşcenko, a cărui autor nu a ţinut cont de câteva obiecţii prezentate de Moldova, şi suspendarea implementării deciziilor guvernului ucrainean din 26 mai cu privire la frontieră şi, spre sfârşitul lui ianuarie 2006, după acordul unilateral ruso-ucrainean în problema gazelor şi amânarea implementării acordului interguvernamental cu privire la noile reguli de acces în Ucraina a mărfurilor din regiunea transnistreană, la manifestarea unei mai mari înţelegeri vizavi de ezitările Kievului - încercarea de a vedea paharul mai degrabă plin (acolo abia este acoperit fundul) în aprecierile pe care preşedintele V. Voronin le-a dat Declaraţiei Putin-Iuşcenko din 15 decembrie şi reţinerea Chişinăului oficial de la comentarii dure la tărăgănarea introducerii, începând cu 25 ianuarie, a acordului referitor la frontiera, bufonada negociatorilor ucraineni la ultima rundă de negocieri şi „vizita de documentare” întreprinsă săptămâna trecută de către Secretarul adjunct al Consiliului Securităţii Naţionale şi de Apărare al Ucrainei la uzinele complexului industrial-militar din Transnistria. Un pas înainte, un pas înapoi, un pas într-o parte - acesta a fost mottoul comportamentului Kievului faţă de Moldova în 2005, şi aşa vor rămâne lucrurile în 2006.

Moderarea expectaţiilor Moldovei cu privire la ceea ce poate real face Ucraina şi neinducerea artificială în „transa” aşteptărilor unui miracol din partea Kievului - care, vezi Doamne, ar trebui şi el să pună problema Transnistriei (un subiect periferic pentru politica şi opinia publică ucraineană) în topul intereselor sale, să o vadă şi el cu ochii şi durerea Chişinăului şi să îi subordoneze relaţiile cu Rusia (aşa cum a făcut Moldova), este un bun punct de pornire în demersul complicat, dar de importanţă crucială, al câştigării Ucrainei de partea noastră. Doar acţiuni metodice, în cadrul unei strategii realiste pe termen lung (încă inexistente, din păcate), ar putea conduce la transformarea Ucrainei într-un aliat strategic al Moldovei, fără a cărui susţinere niciodată nu ne vom putea reintegra ţara. Cel mai bine am putea învăţa cum se poate lucra cu Ucraina (să-mi fie cu iertare) de la Tiraspol. Spre deosebire de noi, acesta nu se stinghereşte să trimită săptămânal la Kiev şi reprezentanţi ai administraţiei sale, şi oameni de afaceri. Rezultatele pot fi văzute şi în influenţa exercitată de Tiraspol asupra comportamentului Kievului în reglementarea crizei transnistrene, dar şi în sporirea volumului exporturilor din Ucraina în regiune de la 60 mln. USD în 2000 la circa 300 mln. în 2005. Şi asta în timp ce exporturile de pe malul drept al Nistrului s-au redus în ultimii cinci ani de la 54 mln. la mai puţin de 20 mln.

3. Pe linie moartă (în cel mai bun caz) se va afla şi, propriu - zis, reglementarea conflictului transnistrean. Poziţiile Chişinăului şi Tiraspolului cu privire la modalităţile de soluţionare a conflictului sunt mai îndepărtate ca niciodată din 1992. Pe de o parte, abordarea noastră se fundamentează pe consensul absolut din parlament şi cvasiconsensul existent în societate referitor la acordarea „localităţilor din stânga Nistrului” a unui statut de autonomie. În conformitate cu prevederile Legii organice din 22 iulie 2005, negocierile cu Tiraspolul pe marginea parametrilor acestui statut şi realizării obiectivului democratizării şi demilitarizării Transnistriei sunt rigid condiţionate de (a) constituirea în Transnistria a unor organe de putere reprezentative în baza de alegeri libere şi democratice, „care este imposibilă” fără un „proces larg de democratizare a zonei cu un control din partea comunităţii internaţionale”, care trebuie să includă lichidarea poliţiei politice, eliberarea deţinuţilor politici, participarea în procesul electoral doar în baza cetăţeniei R. Moldova etc. şi (b) realizarea condiţiilor de demilitarizare - „în mod special”, a celor legate de retragerea completă a forţelor militare ruseşti. Pe de altă parte, Tiraspolul fără nici o reţinere a abandonat până şi mimarea interesului faţă de crearea cu Moldova a unui stat comun, federativ, uniuni interstatale ş.a.m.d., şi declară deschis că nu urmăreşte decât un singur obiectiv - obţinerea recunoaşterii internaţionale.

În timp ce, astăzi, pentru Tiraspol reglementarea durabilă a conflictului înseamnă un singur lucru - normalizarea relaţiilor cu Moldova prin separare şi recunoaşterea propriei „statalităţi”, pentru noi aceasta este văzută numai ca acordarea Transnistriei a unui statut de unitate teritorială-autonomă (şi aceasta, doar în cazul realizării unui set de condiţii). Gravitatea situaţiei constă nu doar în faptul că nici Chişinăul, nici Tiraspolul nu sunt dispuşi să facă nici un fel de „cedări”, dar şi în susţinerea de care majoritatea populaţiilor de pe ambele maluri ale unor astfel de linii „verticale” de comportament. Evoluţiile din Kosovo (şi, foarte curând, din Muntenegru), unde comunitatea internaţională este pe cale să renunţe la principiul inviolabilităţii frontierelor şi să accepte realităţile dure de pe teren, recunoscând de jure independenţa de facto a unei regiuni separatiste, nu face decât să producă o infuzie de adrenalină uliilor de la Tiraspol, care speculează cu „precedentul” kosovar, demarând cu o nouă forţă campania de convingere a populaţiei că recunoaşterea Transnistriei este ca şi în buzunar, doar că trebuie de mai rezistat niţel.

Conflictologia susţine că singura alternativă a unei soluţii prin impunere (imposibilă, în cazul nostru) este „acceptabilitatea” reglementării de către majoritatea populaţiilor şi claselor politice ale părţilor implicate în conflict. Or, la ora actuală, suntem foarte departe de întrunirea acestui criteriu. Şi chiar dacă va fi acceptată teza (în fond, corectă) că nu Tiraspolul, ci Moscova este cealaltă parte în acest conflict - lucru pe care nu văd cum l-ar putea accepta şi Rusia -, lucrurile nu vor arăta mai bine. Dovadă în acest sens serveşte intransigenţa crescânda şi susţinerea tot mai făţişă acordată separatismului transnistrean de către Federaţia Rusă. Revigorarea sentimentelor velicoderjavnice la nivelul elitelor politice şi societăţii ruse, în ansamblu, cuplată cu apropierea alegerilor legislative (2007) şi prezidenţiale (2008) din Rusia, nu prevesteşte nimic bun pentru cei care mai speră că în viitorul apropiat Moscova ar putea să-şi modereze comportamentul faţă de Moldova, darămite să reia în tempo accelerat procesul de retragere şi să aplice presiuni mai ferme împotriva celor care sunt percepuţi drept cei mai de nădejde aliaţi. Nu este, deci, un simplu accident de parcurs faptul că pentru prima dată în ultimii opt ani, pe parcursul anului 2005, Federaţia Rusă nu a retras nici măcar un singur vagon cu muniţii. Intransigenţa Rusiei şi vădita nepăsare vizavi de ce va crede lumea confirmă că suntem foarte departe de întrunirea şi celeilalte condiţii sine qua non pentru obţinerea unei reglementări durabile care trebuie, neapărat, să constituie rezultatul unui compromis acceptabil nu doar de către părţile în conflict, dar şi de către principalii actori internaţionali vizaţi.

4. În aceste condiţii, continuarea concentrării Chişinăului pe forţarea frontală a unor progrese în soluţionarea conflictului transnistrean nu are sorţi de izbânda. Cel puţin, nu în următorii doi-trei ani. Indiferent de eforturile pe care le vom depune în noul format de negocieri şi chiar dacă am avea o politică transnistreană impecabilă, nu vom izbuti să obţinem progrese reale în identificarea unei soluţii viabile şi acceptabile în interior şi în exterior. Distribuţia de forţe dintre principalii actori externi nu ne este favorabilă: Rusia este tot mai sigură şi chiar alergică la orice ar putea fi interpretat drept cedare, poziţia Ucrainei va rămâne marcată de ambiguitate, iar Occidentul nu este dispus să intensifice substanţial eforturile sale pentru a depăşi lipsa de flexibilitate a Rusiei şi a convinge Ucraina să fie mai constructivă. Şi pe plan intern, în continuare, nu suntem un pol atractiv pentru Transnistria. Şi nu ne vom putea spori forţa de atracţie pentru populaţia şi oamenii de afaceri de pe malul stâng atâta timp cât vor trena reformele în vederea îmbunătăţirii procesului de guvernare, consolidării instituţiilor, independenţei justiţiei, ameliorării mediului de afaceri, atragerii investiţiilor, combaterii corupţiei, democratizării etc. Fără aceasta, nu vom putea asigura ca procesele ce au loc în societatea transnistreană să contribuie la consolidarea atât de firavei mişcări pro-Moldova şi combaterea eficientă a propagandei Tiraspolului pentru o soluţie pro-Transnistria.
Se impune schimbarea întregii paradigme a politicii noastre faţă de problema transnistreană. În loc să ne batem cu capul într-un perete de beton armat (unde uşa e doar desenată), sperând că doar prin perseverenţă şi verticalitate putem obţine câştig de cauză într-o luptă inegală şi într-un mediu extern şi intern defavorabil, este cazul să ne focalizăm pe nişte sarcini care ne stau în putinţă şi nu depind de factori externi. De fapt, este vorba de trei direcţii mari de pregătire a terenului pentru a putea relua, deja de pe poziţii mai bune, încercările de a obţine o reglementare durabilă în viitor, atunci când şi contextul extern ar putea fi mai favorabil.

• În primul rând, europenizarea şi consolidarea R. Moldova în sensul cel mai larg al cuvântului. Planul de Acţiuni RM-UE şi Strategia de Creştere Economică şi Reducerea Sărăciei constituie principalele două foi de parcurs. La ambele, există serioase restanţe şi întrebări. Implementarea Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului, pe care urmează să-l semnăm în luna martie cu NATO, ar putea complementa aceste eforturi, în special, pe direcţia reformei sectorului de securitate. Respectivele foi de parcurs trebuie urmate nu pentru a primi note din exterior, ci pentru binele nostru. UE, instituţiile financiare internaţionale, NATO ne pot doar ajuta, dar nu pot face treaba în locul nostru. De aceea, evaluarea nu trebuie făcută contabiliceşte: câte legi am adoptat, câte seminare am organizat sau în câte deplasări am fost. Criteriul de evaluare trebuie să fie unul singur - în ce măsură acţiunile noastre contribuie la schimbări reale de instituţii, de practici, de mentalităţi. Asigurarea unui climat politic responsabil şi adecvat sfidărilor şi sarcinilor cu care ne confruntăm este un imperativ absolut. Conştientizarea gravităţii problemelor pentru care trebuie să găsim soluţii europene ar trebui să ne facă să depăşim divergenţele de moment şi să punem accent pe ceea ce ne uneşte, în loc să scoatem în relief ce ne dezbină şi ne distrage de la chestiuni cu adevărat prioritare. Aceasta poate fi privit şi ca un test al maturităţii clasei noastre politice. De nu-l trecem, mâine-poimâine se va pune altă întrebare: cât de adecvat este acest stat care, după un deceniu şi jumătate, aşa şi nu a însuşit că „statalitatea” înseamnă nu doar simboluri şi drepturi, ci şi obligaţii concrete faţă de cetăţeni…
• În al doilea rând, trebuie să câştigăm populaţia şi businessul transnistrean şi să avansăm în democratizarea şi desovietizarea acestei regiuni, având grijă să apropiem oamenii de pe cele două maluri, nu să-i înstrăinăm. O simplă îngheţare a conflictului, propusă de unii experţi străini, cu decuplarea Transnistriei de restul Moldovei după modelul cipriot, comportă marele risc al separării ireversibile dintre cele două maluri. În cazul în care Moldova şi prietenii săi adevăraţi vor lăsa aceste procese în voia sorţii, riscăm să ne trezim în câţiva ani cu un Kosovo sau Muntenegru mioritic, care prin referendum perfect democratic va opta pentru un viitor separat. În cazul transpunerii în practică a reţetelor de decuplare şi carantinizare a Transnistriei, am putea cădea şi în cealaltă capcană: peste câţiva ani, populaţia de pe malul drept ar putea să nu mai dorească să se reunească cu „transnistrenii ăştia”. Adică noi, cei rămaşi în Moldova controlată de Chişinău (care, să sperăm, va fi mai democratică şi mai prosperă), să respingem însăşi posibilitatea reintegrării, pe motiv că nu vom accepta să plătim nici un fel de costuri. S-ar putea repeta, astfel, situaţia în care anume grecii ciprioţi, mult mai înstăriţi şi avansaţi după trei decenii de decuplare, au respins în 2004 Planul de unificare a Ciprului, în pofida faptului că acesta a fost susţinut de întreaga comunitate internaţională. Pur şi simplu, ne-am putea obişnui într-atâta cu viaţa într-o Moldovă ciuntită, încât peste câţiva ani nici să nu ne pese de Transnistria (mai ales în cazul în care pentru reintegrarea ei ni se va propune să renunţăm măcar la ceva).
• În al treilea rând, trebuie, o dată şi o dată, să începem să ne promovăm în mod serios interesele şi poziţiile în exterior. Cu precădere în Occident, unde suntem în continuare aproape necunoscuţi. Dar să nu uităm nici de Rusia şi Ucraina. Evident, implicarea mai energică a prietenilor pe care îi avem în reglementarea transnistreană şi estomparea unor tendinţe negative în Est depinde în mod hotărâtor de modul în care aceşti actori îşi percep interesele în Moldova. Este extrem de important să-i ajutăm activ şi competent să conştientizeze mai bine aceste interese. Pentru aceasta, trebuie să ne facem auziţi şi înţeleşi. Doar după aceasta vom putea fi susţinuţi mai mult. Să nu ne facem iluzii: pentru decidenţii din marile centre de putere ale lumii, Moldova nu prezintă o prioritate. Nu suntem buricul pământului, nu prezentăm o câtuşi de mică valoare strategică şi, în consecinţă, nu facem parte din topul agendei preocupărilor liderilor acestor state şi organizaţii. Trebuie să ne luptăm pentru atenţia lor. Cu tot respectul pentru calităţile omeneşti ale multor din deţinătorii poziţiilor-cheie în puţinele ambasade pe care le avem, dar continuarea actualei situaţie nu mai poate fi tolerată: majoritatea ambasadorilor numiţi în ultimii ani nu doar că nu înţeleg limba engleză, ei nu posedă cunoştinţe diplomatice speciale şi nu stăpânesc subtilităţile vieţii internaţionale, care i-ar califica în interlocutori interesanţi pentru politicienii, diplomaţii şi analiştii străini de a căror poziţie depind decizii cruciale pentru soarta ţării noastre. Or, cu ce drept oare o ţară atât de mică poate să ceară cuiva să se ocupe mai mult de problemele sale, când ea însăşi nu face minimum minimorum pentru a-şi promova interesele. Aici, nu mediul extern nefast şi „uneltirile duşmanilor” sunt de vină. De vină este altceva…

Inregistrarea video conferinta PEV/ENP din 3 septembrie

Pentru cei intersati de PEV/ENP recomand mult inregistrarea video a Conferintei din 3 septembrie de la Brussels. Multe nuante interesante. In mod special este "lectura" comparativa a accentelor din pasajele referitoare la necesitatea acordarii perspectivei europene Moldovei si Ucrainei, necesitatea diferentierei dintre dimensiunea sudica si estica. Pentru a facilita parcurgerea inregistrarii de peste 3 ore, am separat prezentarile "europene" de cele "nord-africane" si am indicat intervalul exact in care pot fi gasite in inregistrare, iar cele mai interesante (desi nu toate le-am dat bolduit). Calitatea si viteza este buna.

Deci, intai de deschis link-ul:
http://ec.europa.eu/world/enp/conferences_2007ws_en.htm

Dupa care de mers la sectiunea si de selectat ori original, ori versiunea engleza:

Participation:
1. Ministerial and high-level representatives from neighbouring and EU countries Original version EN FR AR RU

Georgia -- 09:17 – 15:00
Germany -- 15:12 – 20:25
Armenia -- 20:40 – 26:11
Moldova -- 26:28 – 33:00
France -- 33:17 – 38:21
Azerbaijan -- 38:39 – 44:05
Spain -- 44:20 – 52:02
UK -- 01:01:20 – 01:05:20
Austria -- 01:19:08 – 01:24:19
Czech Republic -- 01:26:12 – 01:31:49
Slovakia -- 01:34:58 – 01:40:35
Poland -- 01:48:25 – 01:53:50
Ireland -- 01:54:06 – 01:56:21
Italy -- 01:56:29 – 02:01:15
Estonia -- 02:01:35 – 02:06:20
Lithuania -- 02:06:30 – 02:10:46
Romania -- 02:11:08 – 02:16:08
Hungary -- 02:28:15 – 02:32:16
Sweden -- 02:32:33 – 02:35:41
Denmark -- 02:35:58 – 02:39:13
Bulgaria -- 02:39:29 – 02:41:16
Finland -- 02:41:38 – 02:43:44
Latvia -- 02:44:00 – 02:47:22
Slovenia -- 02:47:35 – 02:53:31

Part 2.
Ukraine 08:35 – 12:10
Belarus 12:24 – 19:27

Interviu pentru Info-Prim despre Conferinta de Bruxelles

R. Moldova are tot mai mulţi avocaţi în UE, dar înainte de a cere mai mult, Chişinăul trebuie să facă mai mult. Interviu cu Andrei Popov, director executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă (APE)

2007-09-11/09:51 - La 3 septembrie, aţi participat la Conferinţa „Lucrăm împreună – Consolidarea Politicii Europene de Vecinătate" organizată la Bruxelles de catre Comisia Europeană. Care a fost scopul şi formatul acestei întrevederi?

Conferinţa din 3 septembrie a fost organizată de către Comisia Europeană pentru a efectua un bilanţ intermediar al Politicii Europene de Vecinătate (PEV) la trei ani de la lansarea acesteia şi pentru a identifica modalităţile de eficientizare a cooperării în acest cadru multilateral dintre UE şi cele 16 state-vecine participante în PEV. În acest scop, în premieră, la Bruxelles au fost invitaţi într-un format foarte extins (de circa 400 de persoane) reprezentanţii tuturor părţilor interesate.

Pe de o parte, este vorba de beneficiarii direcţi ai acestei politici din ţările vecine, reprezentaţi la Bruxelles atât la nivel ministerial cât şi la nivelul experţilor din societatea civilă, care au vorbit despre modul în care PEV corespunde intereselor şi aspiraţiilor sale, dar şi au formulat obiecţii şi propuneri. Pe de altă parte, statele membre UE, foarte multe din care, de asemenea, au participat la nivelul miniştrilor sau viceminiştrilor de externe, şi-au prezentat propriile oferte şi viziuni, au reacţionat la comentariile şi iniţiativele vecinilor, explicând ce şi în ce condiţii sunt gata să facă pentru a satisface mai bine necesităţile acestora. Iar în baza acestor discuţii Comisia Europeană urmează să formuleze propuneri pentru a spori eficienţa PEV şi a o ajusta mai bine la interesele şi posibilităţile tuturor părţilor interesate.

- Care au fost propunerile şi concluziile principale ale acestei conferinte?

Probabil, principala idee la care s-au referit foarte mulţi reprezentanţi ai statelor-membre UE şi ai Comisiei Europene ţine de propunerea adoptării unei abordări mai diferenţiate în raporturile UE cu statele PEV, care ar permite să încurajeze şi „răsplătească" statele în care reformele merg bine prin sporirea semnificativă a asistenţei acordate acestora. În acelaşi timp, pentru ţările, ce nu dau dovadă de bună guvernare şi voinţă politică, asistenţa va rămâne la acelaşi nivel sau chiar va fi redusă.

Pentru R.Moldova această diferenţiere constituie o oportunitate, dar şi un risc, căci tendinţele de încetenire a procesului de reforme accentuate în 2007 şi acumularea unui bagaj tot mai greu de restanţe în implementarea Planului de Acţiuni nu crează deloc o bază bună pentru valorificarea plenară a acestei noi oferte din partea UE.

De altfel, în prezent Comisia Europeană pregăteşte cel de-al doilea raport de evaluare a modului în care Moldova realizează Planul de Acţiuni. După toate indiciile acesta va fi simţitor mai critic decât primul raport din decembrie 2006, mai ales în ceea ce priveşte neîmplinirile şi derapajele înregistrate în funcţionarea instituţiilor democratice, libertatea mass-media şi independenţa justiţiei. Iar pentru a nu lăsa loc înterpretărilor ambigui sau denaturărilor deliberate, Comisia Europeană este pregătită să-şi formuleze obiecţiile mai clar şi mai desfăşurat.

O altă temă de discuţii a vizat necesitatea intesificării cooperării economice şi promovării contactelor interumane, facilitarea regimului de călătorii în UE şi a accesului mărfurilor pe pieţele europene, într-un cuvânt, efectuării unor paşi concreţi în vederea extinderii asupra statelor din vecinătatea UE a celor 4 libertăţi. Din nou, pentru a încuraja transformările democratice şi buna guvernare, gradul de deschidere manifestat de UE va fi direct proporţional cu reformele promovate de către fiecare stat. În materie de vize însă, în nici un caz nu este vorba de abolirea sau liberalizarea acestora, ci doar de regimuri facilitare, similare cu cel pe care îl va primi Moldova începând cu 1 ianuarie 2008.

De asemenea, o serie de vorbitori şi, în primul rând, reprezentantul României, s-au referit la importanţa intensificării implicării UE în bazinul Mării Negre, în contextul noii Strategii europene de Sinergie la Marea Neagră, precum şi la necesitatea consolidării cooperării în domeniul energetic dintre UE şi statele partenere.

- În ce masură la conferinţă s-a discutat despre aspiraţiile de integrare europeană manifestate de unii dintre vecini?

Acest subiect a constituit una din temele centrale şi, probabil, cea mai controversată a dezbaterilor. Astfel, mai multe ţări şi-au exprimat nemulţumirea referitor la faptul că PEV nu reflectă acele diferenţe majore de ordin geografic, istoric şi de aspiraţii care există între cele 16 state participante şi le tratează pe toate - de la Algeria, Libia şi Liban până la Moldova, Georgia şi Ucraina – ca pe un grup şi doar ca pe state vecine fără nici o perspectivă expresă de a deveni în viitor state candidate şi membre UE.

Cel mai energic împotriva acestei abordări a obiectat Ucraina care în mod demonstrativ a coborât nivelul reprezentării sale la conferinţă la cel de Ambasador pe lângă UE. Acesta a declarat tranşant că ţara sa nu este satisfăcută de oferta PEV şi cere cu insistenţă acordarea unei perspective europene, urmând ca în viitor să pună accentul în relaţiile sale cu UE pe cooperarea în cadrul bilateral şi nicidecum în cel multilateral al PEV.

Şi Ministrul Afacerilor Extrerne al R. Moldova a vorbit despre necesitatea conferirii Moldovei a unei perspective europene mai clare şi avansării relaţiilor la acelaşi nivel de care se bucură toate statele din Europa de Sud-Est împreună cu care Moldova participă în diverse aranjamente regionale.

Mai mulţi vorbitori din noile state membre UE, dar şi ministrul pentru afaceri europene al Marii Britanii, în interventiile sale s-au arătat receptivi faţă de neceistatea găsirii unor formule care ar face o diferenţiere dintre statele cu identitate şi vocaţie europeană legitimă şi cele care „a priori” nu pot pretinde la o perspectivă europeană, caci geografic sunt plasate pe alte continente. Cu alte cuvinte, cum a spus Ministrul lituanian de externe „una este să fii “vecin al Europei” , alta este să fii “vecin european". PEV-ul nu trebuie să mpiedice ţările cu vocaţie europeană să avanseze în direcţia integrării.

Însa la conferinţă au fost şi alte voci care, dimpotrivă, au optat pentru aplicarea aceloraşi standarde între dimensiunea sudică şi estică. Secretarul german de stat în genere a declarat în mod cât se poate de direct că „PEV nu are nimic în comun cu politica de extindere şi că vecinii europeni nu trebuie să-şi facă iluzii că această politică le-ar spori şansele de a deveni membri UE".

- Care este relevanţa pentru R. Moldova a acestor contradicţii din interiorul UE?

Pe de o parte, ar trebui să ne bucure apariţia unui grup destul de numeros, deşi poate încă nu foarte influent, de state care în mod activ se pronunţă pentru susţinerea aspiraţiilor europene ale R. Moldova. Este o tendinţă de bun augur, care indică asupra faptului că extinderea din 2004/2007 a făcut Europa mai aproape şi mai receptivă faţă de problemele noastre. Pe de altă parte, nu toată Europa se schimbă în această direcţie. Unele state, dimpotrivă, se arată mai reticente şi rigide cu privire la subiectul continuării extinderii şi cu atât mai mult vizavi de perspectiva, chiar şi teoretică, potrivit căreia UE ar putea să-şi asume noi angajamente în acest sens faţă de unii din actualii vecini – Moldova, Ucraina, Georgia.

Acestor sceptici li se alătură şi ţările din arcul sudic al UE - Franţa, Spania, Portugalia, Italia – care se tem că un accent prea mare pe vecinii din est ar distrage atenţia (şi fondurile) europene de la statele din bazinul mediteranian şi, de aceea, rezistă propunerilor de a consolida dimensiunea europeană a politicii de vecinătate în detrimentul celei sudice.

Politica Europeană de Vecinătate în forma ei actuală reprezintă un compromis dintre aceste abordări diferite. Discuţiile de la Bruxelles vor conduce la unele ajustări şi schimbări de accente, bunăoară, în sensul adoptării unei atitudini diferenţiate în funcţie de calitatea şi profunzimea reformelor. Dar este nerealist să sperăm că pe termen scurt de 2-3 ani, cel puţin până nu se clarifică situaţia cu Tratatul Reformei, UE ar putea să ajungă la un compromis acceptat de către toate cele 27 state-membre în ceea ce priveşte oferirea perspectivei europene pentru Moldova şi Ucraina.

Şi mai puţin realistă apare ambiţia Chişinăului de a reuşi în viitorul apropiat să se detaşeze de Ucraina şi printr-un sprint individual să se alăture grupului de state din Balcanii de Vest incluse în Procesul de Stabilizare şi Asociere. Decuplarea de Ucraina şi obţinerea perspectivei europene înaintea acesteia ar fi posibilă, teoretic, doar într-un singur caz: dacă din punct de vedere al nivelului de corespundere a standardelor europene R. Moldova ar convinge UE că este cu două-trei trepte mai sus decât Ucraina. Or, nu este cazul. Astăzi, cu toată degringolada instituţională din Ucraina, vecinul nostru estic este perceput de către Bruxelles ca fiind mai avansat pe calea reformelor decât Moldova. Nu întâmplător Kievul progresează rapid în negocierile cu UE asupra unui Acord de parteneriat intensificat care va înlocui Acordul de Parteneriat şi Cooperare (APC), în timp ce Chişinăul are toate şansele să rămâna doar cu un APC prelungit.

Astfel, înainte de a vorbi în mod serios despre decuplarea de Ucraina şi obţinerea unei perspective europene separate – eventual prin filiera sud-est europeană - Moldova trebuie mai întâi să o ajungă din urmă, iar după aceea să o şi depăşeasca cu mult.În caz contrar, nu văd cum UE ar putea accepta pentru Chişinău un statut mai privelegiat decât pentru Kiev.

- Conferinţa din 3 septembrie a fost precedată de reuniunea viceminiştrilor de externe europeni organizată de Moldova pe 24 august la Bruxelles pentru a convinge UE să ne acorde o perspectivă europeana mai clară. Ce se cunoaşte despre rezultatele acestui eveniment?

R. Moldova are tot dreptul “sa ceara mai mult” din partea Uniunii Europene şi poate miza pe susţinerea unor prieteni în interiorul Uniunii. Însă înainte de toate, R. Moldova, în primul rând, trebuie “sa faca mai mult”. Nu conferinţe şi declaraţii, ci reforme şi acţiuni aşteaptă UE de la Chişinău. Nu întâmplător, însuşi ideea evenimentului din 24 august convocat la Bruxelles de MAEIE a fost primită în multe capitale europene cu nedumerire şi mare răceală. Organizarea stângace doar a accentuat acest sentiment (de exemplu, o serie de state importante, inlusiv Presedinţia portugheză, şi Comisia Europeană au primit invitaţiile cu câteva săptămâni mai tarziu decât alte state considerate „prietene" de Chişinău). Cât priveşte impactul real al acestui eveniment – de fapt, eşecul lui total şi previzibil - un indicator elocvent în acest sens îl poate servi şi faptul că reuniunea a durat mai puţin de o oră şi jumătate, în locul celor trei programate, şi s-a desfăşurat în condiţiile unei reprezentări mai mult decât modeste. Astfel, în locul celor „peste jumătate de viceminiştri europeni" despre acceptul cărora asigura public Preşedintele Voronin la 25 iulie, la Bruxelles a venit... doar unul singur, în timp ce foarte multe state, în genere, nu au trimis pe nimeni din capitale.

conferinta "Consolidarea Politicii Europene de Vecinatate".

Am participat ieri la Brussels la Conferinta "Consolidarea Politicii Europene de Vecinatate". (si un comentariu pe BBC). Cum internet-cafe-ul din Krakovia - unde sunt acum asteptand sa se termine ploaia - nu e cel mai potrivit loc pentru a incerca analize mai nuntate, voi puncta doar cateva teze. "Timpul" a preluat astazi un citat din blog de acum luna si intr-un fel ma simt dator sa mai actualizez.

1. Deci, in primul rand, ce-i e cu aceasta conferinta, de unde ideea, cine si pentru ce a organziat-o si cine a participat?

Initiativa apartine Comisiei Europene. De altfel, ideea nu e noua, ea a fost anuntata inca in celebra comunicare a Comisei Europene privind consolidarea polticii de vecinatate din 4 decembrie 2006. Atunci Comisia a facut (unilateral) un prim bilantintermediar al modului cum se implementeaza ENP, la trei ani de la lansarea sa. Acum, o incercarea de face acelasi lucru dar intr-un cadru largit. Beneficiarii sa spuna cum li se pare, in ce masura sunt multumiti si ce nu merge bine, sau nu corespunde asteptarilor si necesitatior lor, ce trebuie schimbat. Iar tarile membre sa spuna ce sunt gata sa (mai) faca eventual venind in intampinarea asteptarilor beneficiarilor (sau, dimpotriva, spunand ca aceasta nu coincid cu interesele si viziunile lor). Iar Comisia sta si asculta, face notite si in baza discutiilor urmeaza sa faca noi propuneri de imbunatatire si consolidarea a ENP.

Iata in acest scop, pe 3 septembrie, au si fost invitati la Brussels pe de o parte reprezentantii celor 16 state incluse in ENP (in primul rand ministrii si viceministrii de externe, dar si reprezentantii societatii civile - cate 3-7 din fiecare tara), iar pe de alta parte statele membre UE (au venit destul de multi ministri si cate 2-3 analisti, experti). Si evident, reprezentatii Comisiei. In total in sala erau vreo 400 de persoane: in fata stateau oficialii, in spate expertii (din Moldova au mai fost Alexandru Dorogan, Petru Macovei, Iurie Gotisan si o doamna de la Agroinbusiness...ceva).

In fond, este un format destul de neobisnuit - caci nu se prea poarta ca atatea ministri sa vorbeasca in aceasi sala cu atatea neguvernamentali. Totusi, contrar conceptului anuntat comunicarea a fost mai mult intr-o singura directie - ministrii vorbeau, iar ceilalti ascultau. Cand in partea a doua participantii s-au impartit pe grupuri de lucru si au inceput sa-si dea cu pararea si expertii, practic toti ministrii deja plecasera (inclusiv pentru intalniri bilaterale, organizarea carora in marja unor astfel de eveneimente e o practica curenta).

Prezentarile lui Barosso si Waldner pot fi gasite cred la europa.eu. In fond, au fost reidetate ideile din comunicarea comisiei din 4 decembrie. (vezi interviul lui Waldner din rferl).

...

Moldovan President about Visa Regime with the EU: Between Wishful Thinking and Irresponsible Politics

Moldovan President about Visa Regime with the EU: Between Wishful Thinking and Irresponsible Politics

August 6, 2007 (Info-prim.md)

By Andrei Popov,
Executive Director, Foreign Policy Association of Moldova (APE)

At a press conference on July 25th President Vladimir Voronin spoke in rather optimistic terms about the possibility of liberalising visa regime with the EU by the end of this year, so that “Moldovan citizens could travel in the Schengen area in the same conditions that citizens of the new EU member states do”. In particular, President Voronin made following points:

The Visa Facilitation Agreement with the EU is already in force. Now work is being done to extend its provisions over all categories of citizens and to obtain full visa liberalisation regime “like other EU member states have”. European Union would have promised Chisinau that by the end of this year it will try to settle in a positive way this issue. For this it is important to convince not only the Bruxelles, but also all EU member states and that to this end, Moldova would organise in Chisinau on August 24th a conference with all European deputy ministers. Moreover, half of the EU deputy ministers have already confirmed their participation. This initiative represents an excellent opportunity to convince EU to grant Moldova a visa liberalisation regime.

President is right in one thing: when he stresses that it is important to work with all EU member states, not only with Bruxelles. It is so. However, until now, in the majority of the European capitals where Moldova has diplomatic missions, it produced an opposite impression, namely that Moldova disconsiders the role of member states (otherwise it would not have allowed itself the luxury of sending to these countries such inadequate and incompetent ambassadors).

The rest of Mr. Voronin’s statements are in divorce with reality: The Visa Facilitation Agreement is not in force. This will happen only in January 2008. The European Union has never promised that it would help us obtain visa liberalisation and even less so by the end of this year. Moldova is nowhere near from getting a visa liberalisation regime with the EU. The conference of deputy ministers is organised not in Chisinau, but in Bruxelles. It is not at all “an excellent idea”, but rather an unfortunate one, that besides is being implemented in a clumsy way. Not even close to “more than half deputy ministers who have confirmed participation”. In general, it would be good if at least some 4-5 could come. This conference could not bring any changes to the EU policies towards Moldova in general and in particular on the issue of the visa regime. Advancing Moldova’s relations with the EU is done not through organising conferences, but by actions and reforms.

Let’s take a more detailed look at this situation and start with clarifying the status of the Visa Facilitation Agreement. This document was initialed on April 25 and will enter in force in January 2008, after it would be signed and ratified. It envisages simplification of the procedure of obtaining visas only for a number of categories of persons, visa free access for holders of diplomatic passports, keeping the visa fee at the current level of 35 euro and fee-exemption in certain cases, multi-year visas with longer period of validly for those who travel frequently and a series of other facilities of a secondary nature (for example, reduction by several days of the visa request examination period).In parallel with Moldova, the European Union negotiated and initialed similar agreements with all Western Balkan countries (except Croatia that has visa free regime). Such an agreement has already entered in force with Russia and will soon enter into force with Ukraine. Some Moldovan officials and diplomats rushed to publicly boast that Moldova has managed to obtain from the EU much more facilitations then Ukraine. However, until comparison could be made between the two documents, it is safer to rely on European Commission’s representatives who say that Moldovan agreement is practically identical with the Ukrainian one.

Moreover, Moldovan document practically wasn’t thoroughly negotiated at a technical level, but was initialed following minor changes based on the draft proposed by Bruxelles. In reality, the Agreement with Moldova seems to be the least and the most rapidly negotiated one out of all other similar agreements. In a paradoxical way, after it started negotiations with maximalistic requests, insisting on full visa liberalisation, Moldova ended up negotiating the same facilitation agreement, but which was concluded hastily in a sprint of only 3 negotiations rounds (while other countries even had up to 6 and 9 rounds; not to mention Russia that negotiated for several years).

Some European experts assert that if Moldova would have not screwed up at the beginning pressing for some absurd demands and would have instead adopted a reasonable position, engaging in well prepared negotiations within the framework of the mandate given to Commission in December 2006, it could have obtained even more facilities. But Chisinau has chosen the tactic of the “shock diplomacy”. In fact at the first negotiations round on February 9th, Moldovan Deputy Foreign Minister came not to negotiate, but to present to the Union a true ultimatum: “we don’t need visa facilitation, we accept either visa liberalisation or nothing”. Commission’s first reaction was not at all “constructive” and “receptive” as was described by the Foreign Ministry’s press release, but rather full of stupefaction.

After the initial shock, the European Commission warned Moldova that it was playing with fire and was risking to not being able to conclude even the facilitation agreement, which would mean that Moldovan citizens would have the most difficult access regime to the Schengen and would have to pay an almost double fee of 60 euros. Moldova scaled back its demands and adopted a reasonable position, only after President Voronin had been told by the very top European official about the consequences and costs for Moldova if it persists in refusing to negotiate on the basis of existing mandate.

Following this, Moldovan position changed over the night. Without obtaining anything but a damaged image of an unserious country and with a maneuver room reduced to minimum, Moldova speedily concluded negotiations. The Visa Facilitation Agreement was initialed on April 25th on the occasion of Commissioner Franco Frattini’s visit to Chisinau. Europeans left with a unpleasant taste, but at least they thought Chisinau had finally understood what are the rules of the game and from now on would no longer behave in an adolescentin and irresponsible way. However, here we are, exactly three months after this, on July 25th, President Voronin out of a blue again raised this subject declaring that visa free regime with EU could be obtained by the end of this year. While the initialed visa facilitation regime has not yet entered into force, the head of state without any basis raises population’s expectations, encouraging it to believe in something that is a priory impossible. This thing was conveyed to him by the EU on countless occasions, directly and through the Foreign Ministry. The sad reality is that not by the end of this year, not in 2008 and, probably, not even in 2009-2010, Moldova would have a visa liberalised regime with the Schengen states. What has made President Voronin return to old himeras that have already did so much harm to Moldova’s and his personal credibilty?

Part II.
2007-08-06/17:52
One can understand the motives why President Voronin speaks of the need to obtain a complete visa liberalisation regime with the EU. Undoubtedly the much desired abolition of the visa requirement for entering the Schengen area – similar to what Romania and Bulgaria got in January 2002 – would be extremely good news for all citizens of Moldova, whose access into the West has become even more complicated after Romania joined the EU. This has contributed to the sharpening of the feelings that Moldova belongs to a different world, that it would not have future and that the county and its leadership are incapable of ensuring the basic needs of its citizens. Exasperated, people are willing to pay thousands of euros to intermediaries that promise to get them into Europe through various illegal schemes.

Motives could be understood but not justifiedThe visa facilitation regime that enters into force in January 2008 doesn’t solve this problem. It covers only a limited number of categories of people, probably about 5-7% of those interested. Under these circumstances, the Romanian passport naturally appears for many like the only hope to be able to travel freely and in decent conditions to Europe. This explains the significant increase in the number of persons who have expressed over the last year their wish to regain Romanian citizenship.

The leadership of the Republic of Moldova perceives - quite wrongly - this process as a major threat to the country’s statehood. Moreover, it was exactly the threat of “loosing citizens in favour of Romania” that was cited by Chisinau as the main argument when in February it requested from the European Union, in an almost ultimatum like way, to make an exception for Moldova and grant it the visa liberalisation regime. As President Voronin declared at that time “if European Union sees no problem for 4 million Moldovan citizens to receive Romanian passports, then I am sure we will find a solution to allow those 4 million to travel to Europe without visas but with Moldovan passports”.

These statements and, in general, Chisinau’s insistence on obtaining a travel regime “identical to that of the new member states” could not represent convincing arguments in favour of obtaining visa liberalisation regime. Instead, they could only demonstrate that Chisinau doesn’t understand the way EU functions and takes decisions.

What official Chisinau doesn’t understand

For example, it doesn’t understand that today the EU is not prepared to give anything more than visa facilitation regime, even to countries of the Western Balkans (except Croatia), although their relations with the European Union are more advanced than of Moldova. It doesn’t understand that from the political point of view, for the EU it is impossible to create now a precedent with Moldova (that would be tomorrow called not only by Western Balkans, but by Ukraine and Russia as well). It doesn’t understand that the EU functions on the basis of some rigid rules (that, in a certain way, define the Union) and therefore it could not make a major exception, particularly for a country that has so many shortcomings in the implementation of its own commitments undertaken in the Action Plan. It doesn’t understand that there could be no comparison with Bulgaria and Romania that prior to getting a liberalised visa regime in 2002, first became candidate countries and then underwent major reforms in justice, police, public administration etc. that made them eligible for lifting visas.

For all these motives, Chisinau’s insistence on immediate visa liberalisation is a false road, a dead end and a perilous mirage. We can’t succeed on this road, neither today, nor in the next 2-3 years. The latter official Chisinau understands this, the worse it would be for the country, because it would further discredit itself and waste in vain limited resources, instead of concentrating on what can be changed and what depends first and foremost on internal possibilities.

And for visas, Europe should be built in Moldova

Bringing closer the day when citizens with blue Moldovan passports could travel freely to Europe is done not by declarations, but by actions and real Europeanisation of the country. In the area of visas, our efforts should be focused on taking maximum possible advantage from provisions of the recently initialed Agreement that enters into force in January, in order to create a platform from which to launch our efforts of convincing the EU, may be as early as in 2008-2009, to extend the number of categories of persons covered by the visa facilitated regime. Gradually and in exchange for real progresses achieved by Chisinau on the road of reforms.

It was exactly in terms of developing such kind of relationship between Moldova and the European Union, realist and responsible one, that President Voronin spoke with leaders of the European Union in Bruxelles and Luxemburg on June 18-19: before advancing any new requests Moldova first should demonstrate that it can take full advantage of all possibilities offered by existing frameworks and mechanisms of cooperation.

Then why did Mr. President make these “strange” declarations at his press conference on July 25 claiming that Moldova is very close to obtaining complete liberalisaton of the visa regime with the EU.

Part III.
To force the Europe’s hand?
May be Mr. President deliberately distorts the truth, thinking that such promises could lift people’s morale and give them new hopes. This might be so, but only in the short run. But they also increase their expectations. What will happen after, when it would become clear that these were just some nonrealistic expectations based on empty promises? Wouldn’t it lead to an even bigger disillusionment?

Or, may be, it is a tactical move, a situation artificially created to attempt to force the hand of the European Union, saying: “Gentlemen, we are sorry, but we have no other option but to find a solution, because we have already promised to the people and we can’t disappoint them?”

Or, may be, Mr. President lost touch with reality and, simply, no longer understands what is going on in this important foreign policy file, while the “professionals” that should have helped him to understand, don’t do their job properly (Either out of the lack of courage, or because they are themselves prisoners of some illusions in this matter)?

In case of the visa regime with the EU, but also more generally in what regards Moldovan policy towards the Union over the last years, I think that it is through the prism of this last explanation that President’s declarations about visas could be interpreted. In this respect, the way in which Mr. Voronin spoke about the upcoming conference of all European deputy-ministers of foreign affairs that Chisinau is organising on August 24th it is more then telling. According to him, it offers a wonderful oportunity to convince member states to grant Moldova a visa liberalisation regime.

However, very much contrary to what President said in very positive terms about this conference, its organisation in the midst of European vacation is not at all such a good idea for the following reasons:

• The European Union expects from Chisinau not conferences, but reforms and concrete actions. Therefore, in Bruxelles and in many European capitals the idea of holding such a conference was a negative surprise and is likely to receive the following reaction: “instead of focusing on reforms, Moldova is wasting time and its limited resources on staging festive actions with no practical meaning”.
• Everything that the EU had to say on this subject was already conveyed to Moldova on July 18-19. And it was done not from a deputy minister to a deputy minister, but from the highest level directly to President Voronin. During one month that passed since then, absolutely nothing has changed (political atmosphere has became even worse), in spite of President’s assurances that reforms would be stepped up immediately upon his return to Moldova. Therefore, it makes no sense to expect from this conference changes in the European Union’s position.
• Even if one decides to organise such an event, one must first consult those on whose participation it relies and with whom one thinks to co-organise it (in Bruxelles, by the way, and not in Chisinau, as President mistakenly announced). Not only this was not done, but key actors from the Commission and the Council learned about this conference very late, practically simultaneously with Moldovan journalists. Worse, some important countries and, apparently, even Portuguese EU presidency, were initially not invited at all, and received letters from Chisinau only several days ago.
• Nothing close to “more then half of deputy ministers who had already confirmed attendance”, as Mr. Voronin declared. It is just not true. And it looks very uncertain that Portuguese presidency or some of the most important European countries would sent their vice-ministers. It is also highly improbable that the most appropriate person for a meeting at such level, a deputy Director-General in the Commission responsible for European Neighborhood Policy and relations with our region, would be able to come.
• Events of such importance are not organised in a few weeks and at dates arbitrarily chosen depending on Chisinau’s agenda. There is a need for months of thorough preparations to identify an optimum timing and ensure that those invited have time to pencil it in their busy schedules. Besides, today’s EU agenda is overloaded with a number of pressing subjects – from Kosovo to Darfur or to the Reform Treaty. What has Chisinau done to convince the European vice ministers to push aside, even for a day, these burning files and to fly to Brussels to speak about Moldova?
• And, finally, an important detail that seems to have escaped the organisers’: Friday, August 24 is in the midst of the summer vacation and is probably the most unsuitable time, after Christmas and New Year, to organise such an event in Brussels.

Are there no competent and honest people around President who could tell him what is the real state of affairs and who could tell him, at least from time to time, that the “king is naked”? If not for the sake of the country’s interests, at least for that of President’s own image.

For the Info-Prim Neo –

despre regimul de vize cu UE si mega-conferinta a viceministrilor de externe europeni organizata de Moldova

Comentariu pe marginea postarii precedente:

La conferinta de presa din 25 iulie Presedintele Vladimir Voronin s-a aratat destul de optimist cu privire la posibilitatea ca regimul de vize cu UE sa fie liberalizat chiar pana la sfarsitul acestui an, astfel incat cetatenii moldoveni sa poata calatori in spatiul Schengen “in aceleasi conditii ca si cetatenii din noile state membre UE”. In particular, Presedintele Voronin a spus ca:

• Acordul de facilitare a regimului de vize este deja in vigoare. Acum se lucreaza la exinderea prevederilor lui asupra tutoror cetatenilor care calatoresc in UE si la obtinerea unui regim liberalizat de vize, “cum au toate statele membre UE”. Uniunea Europeana ne-ar fi promis ca pana la sfarsitul anului va incerca sa solutioneze aceasta problema. Pentru asta este important de convins nu doar Brussels-ul, dar si toate statele membre UE. In acest scop Moldova va organiza la Chisinau la 24 august o conferinta cu toti viceministrii de externe europeni. Mai mult de jumatate din acestia deja si-au confirmat participarea. Aceasta initiativa reprezinta o oportunitate excelenta pentru a convinge UE sa ne acorde un regim liberalizat de calatorii.

Presedintele are dreptate atunci cand sublinieaza ca este foarte important de lucrat cu toate statele membre UE, nu doar cu Brussels-ul. Asa este. Pana acum, insa, in majoritatea capitalelor europene in care avem misiuni diplomatice s-a creat o alta impresie, ca dimpotriva Moldova disconsidera rolul statelor membre. (Altfel nu si-ar fi permis sa trimita in aceste tari ambasadori inadecvati si incompetenti).

Restul afirmatiilor domnului Voronin sunt in divort cu realitatea:

Acodul de facilitare a vizelor nu este in vigoare. Acest lucru se va intampla doar in ianuarie 2008. UE niciodata nu a promis ca ne va ajuta sa obtinem liberalizarea regimului de vize, cu atat mai putin pana la sfarsitul acestui an. Moldova nu este nici pe aproape de liberalizarea regimului de vize cu UE. Conferinta viceministrilor de externe nu se convoaca la Chisinau, ci la Brussels. Aceasta nu este “o idee minunata”, ci una nereusita, care pe deasupra si se realizeaza prost. Nici vorba de “peste jumatate de viceministri” care ar fi confirmat deja participarea. In general, sa zicem bodaproste, daca pana la urma vin macar 4-5. Reuniunea in cauza nu poate aduce nici un fel de schimbari in bine a politicii UE fata de Moldova, in general, si in problema regimului de vize, in particular. Avansarea relatiilor Moldovei cu UE se face nu prin organizarea de conferinte, ci prin actiuni si reforme.

Sa le luam pe rand. Acordul de Facilitare a regimului de vize a fost parafat la 25 aprilie si va intra in vigoare abia in ianuarie 2008, dupa ce va fi semnat si ratificat. Acest document prevede simplificarea procedurii de obtinere a vizelor doar pentru un numar limitat de categorii de persoane, calatorii fara vize pentru posesorii pasapoartelor diplomatice, mentinerea taxei de viza la 35 euro si o serie de alte inlesniri de ordin secundar (bunaoara, reducerea cu cateva zile a termenului de examinare a solicitarii de viza).

In paralel cu Moldova, Uniunea Europeana a negociat si parafat acorduri similare cu toate tarile din Balcanii de Vest, in timp ce cu Rusia un astfel de acord deja a intrat in vigoare, iar cu Ucraina va intra in vigoare in urmatoarele luni. Unii oficiali si diplomati moldoveni s-au grabit sa declarat public ca Moldova ar fi reusit sa obtina de la UE mai multe facilitati decat Ucraina sau Rusia. Nu am vazut documentul parafat, dar pana la proba contrarie, inlcin sa-i cred pe negociatorii Comisiei Europene care mi-au spus ca Acordul cu Moldova este practic identic cu cel ucrainean.

Mai mult, documentul moldovenesc practic nu a fost negociat, fiind parafat doar cu niste modificari minore proiectul propus de Comisie. In realitate, o spun aceeasi expertii de la Brussels, acordul cu tara noastra a fost negociat cel mai putin si cel mai rapid din toate. In mod paradoxal, dupa ce a pornit negocierile cu ambitii maximaliste insistand pentru un regim liberalizat, Moldova a fost nevoita sa negocieze acelasi acord de facilitare, dar a facut-o la repezeala, superficial, intr-un sprint de doar 3 runde - una in martie, doua in aprilie (in timp ce alte state au avut si 6, si 9 runde; iar Rusia in general a negociat timp de 5 ani).

Experti din Comisie admit ca daca Moldova nu ar fi pornit negocierile cu stangul, avansand niste solicitari absurde, ci ar fi adoptat o pozitie rezonabila, argumentandu-si temeinic solicitarile in limitele mandatului pe care Comisia l-a primit de la statele membre in decembrie 2006, ea ar fi putut obtine mai multe facilitati. Or, Chisinaul a preferat tactica “diplomatiei de soc”. La prima runda din 9 februarie, Viceministrul de Externe a venit nu pentru a negocia, ci pentru a prezenta Uniunii un veritabil ultimatum - “nu avem nevoie de regim de facilitare, vom accepta liberalizare sau nimic”. Prima reactie a Comisiei nu a fost deloc “constructiva” si “intelegatoare”, cum s-a scris in comunicatul MAEIE, ci una plina de stuperfactie.

Dupa ce si-a revenit din socul initial, Comisia Europeana a averitzat Moldova ca se joaca cu focul si ca risca sa nu poata incheia nici macar acordul de facilitare, astfel incat moldovenii sa aiba cel mai complicat acces in spatiul Schengen din toata regiunea si sa mai si plateasca dublu pentru vize, 60 si nu 35 de euro. Pozitia Moldovei a revenit in albia normalitatii abia dupa ce Presedintele Voronin a fost anuntat oficial de la cel mai inalt nivel european despre consecintele si costurile politice pe care il va comporta refuzul Chisinaului de a negocia in baza mandatului Comisiei. Concluzia mesajului a fost simpla: ori negociati si semnati ce va propunem pana la sfarsitul lunii aprilie, ori negocierile se vor intinde pe o perioda nederminata.

Dupa aceasta, pozitia noastra se schimba peste noapte si fara a obtine nimic cu exceptia unei imagini sifonate de tara neserioasa, cu o marja de manevra redusa la minimum, Moldova incheie in regim accelerat negocierile. Acordul de facilitare este parafat la 25 aprilie cu prilejul vizitei la Chisinau a Comisarului Franko Frattini. Europenii raman cu gust amar, dar cel putin cred ca Chisinaul a inteles care sunt regulile de joc si de acum incolo nu se va mai purta adolescentin si iresponsabil.

Dar iata ca exact peste trei luni, la 25 iulie, Presedintele Voronin dintr-o data din nou vorbeste despre posibilitatea obtinerii chiar in viitoarele sase luni a liberii circulatii in Europa. In conditiile in care nici macar nu a intrat in vigoare acordul de facilitare a vizelor, seful statului fara nici o acoperire ridica asteptarile populatiei, incurajand-o sa creada in ceva ce a priori nu este posibil. Acest lucru i-a fost comunicat de UE de nenumarete ori. Si direct, si prin intermediul MAEIE. Realitatea trista este ca nici pana la sfarsitul acestui an, nici in 2008, si probabil nici in 2009-2010, Moldova nu va avea un regim liberalizat de vize cu statele Schengen.

De ce atunci dl Voronin reinvie vechea himera care deja a adus atatea prejudicii imaginii tarii si reputatiei Presedintelui? Ori, in mod deliberat, el distorsioneaza adevarul? (Poate pentru a mai ridica moralul compatriotilor, a-i descuraja sa aplice pentru redobandirea cetateniei romane, a mai acumula niste puncte in lupta cu opozitia si a exercita presiuni asupra Brussels-ului pe care sa-l santajeze spunand: “domnilor, nu avem incotro, trebuie sa gasim o solutie, deja am promis poporului, nu-l putem dezamagi”)? Ori e vorba de lipsa de discernamant si de incapacitatea de a intelege diferenta dintre dorinte si realitati? Ori el insusi este dezinformat si doar trasmite mai departe ceea ce ii spun “profesionistii”?

Se pare ca toate aceste supozitii sunt valabile intr-o anumita masura, dar in cazul de fata, cea mai importanta, cred, este ultima – Presedintele la randul sau nu este informat corect. Modul in care a vorbit el despre apropiata “mega-conferinta” a viceministrilor de externe dedicata Moldovei este cat se poate de revelator in acest sens. Dupa toate indiciile, Vladimir Voronin doar a reprodus (sigur, in felul in care a inteles) ceea ce i-a fost raportat despre pregatirile catre acest eveniment de catre Ministrul Afacerilor Externe Andrei Stratan, in ajun, la reuniunea din 24 aprilie cu factorii de decizie consacrata implementarii Planului de Actiuni.

De altfel, toate ideea conferintei apartine conducerii Ministerului si nou-numitului reprezentant permanent al Moldovei pe langa Comunitatile Europene. Aceasta initiativa isi are, probabil, originea si in dorinta lor de a demonstra “imbunatiri palpabile” in activitatea Misiunii de la Brussels dupa ce in luna februarie, la insistenta Ministrului Stratan si prin metode militienesti, a fost rechemat Ambasadorul Eugen Carpov – un diplomat de o indubitabila competenta profesionala si integritate personala. Spre deosebire de actualul Ambasador, el avea si statura, si experienta care il faceau adecvat pozitiei de sef al celei mai importante misiuni diplomatice pe care o are Moldova.

Avea insa un defect - raporta prea cinstit, ceea ce intra in disonanta cu informarile pe cat de optimiste, pe atat de nerealiste prezentate de conducerea MAEIE despre stadiul actual si perspecivele “luminoase” ale raporturilor noastre cu UE. Simpomatic este ca rechemarea ambasadorului Carpov a survenit la cateva zile dupa ce acesta a informat Chisinaul despre esecul primei runde de negocieri in problema vizelor si repercusiunile nefaste pe care persistenta in aceasta atitudine le poate avea asupra intereselor Moldovei.

Presedintele a preferat sa se debaraseze de cei ce aduc vesti incomode si proaste si se bazeza tot mai mult pe sfatul loial al celor care au insusit ce place sa auda urechilor Domnii Sale si nu au nici integritatea, nici curajul sa-l ajute sa inteleaga cum stau lucrurile in realitate.

Bunaoara sa-i spuna ca ideea organizari la 24 august a conferintei viceministrilor europeni dedicata Moldovei, pe care el atata a laudat-o, este una foarte nereusita:

• In primul rand, Uniunea Europeana asteapta de la Chisinau nu conferinte, ci reforme si actiuni concrete. De aceea, la Brussels si in multe capitale ideea conferintei a provocat o surpiza neplacuta. In loc sa se concentreze pe reforme, Moldova iroseste timpul si resursele limitate pe actiuni ce nu au nici o noima si sens practic.
• In al doilea rand, tot ce a avut de spus UE, deja a spus-o pe 18 si 19 iunie. Nu de la viceministru la viceministru, ci de la cel mai inalt nivel direct Presedintelui Voronin. Intr-o luna nu s-a schimbat absolut nimic, cu toate ca dl Presedinte a asigurat ca vor fi accelerate reformele imediat ce se intoarce la Chisinau (iar atmosfera politica chiar s-a inrautatit). De aceea, de la conferinta viceministrilor nu pot fi asteptate nici un fel de schimbari.
• In al treilea rand, chiar daca te apuci sa organizezi astfel de evenimente, intai te consulti cu cei pe parciparea carora mizezi si cu care vei coorganiza reuniunea la Brussels (caci pentru acolo, si nu la Chisinau este organizata intalnirea). Acest lucru nu numai ca nu a fost facut, dar actori cheie din Comisie si Consiliu au aflat despre convocarea conferintei practic simultan cu ziaristii moldoveni. Iar Presedintia portugheza a UE, ca si mai multe state membre, nici la inceputul acestei saptamani nu au primit invitatia.
• In al patrulea rand, nici vorba despre “mai mult de jumatate de viceministri care au cofirmat participare”, cum sustine dl Voronin. Nu este adevarat. Mai mult, din cate stiu, UE-ul este in proces de a elabora o pozitie comuna si actiona solidar, in asteptarea careia se afla acei care au avut norocul sa primeasca invitatia. Este aproape cert ca nici Presedintia portugheza, nici cineva din cele mai importante tari europene nu-si va trimite viceministri.
• In al cincelea rand, evenimente de o asemenea anvergura nu se organizeaza in cateva saptamani si la date alese arbitrar in functie de agenda Chisinaului. Este nevoie de cateva luni de pregatiri, pentru a identifica o data optima si a asigura ca cei invitati au timp sa-si rezerve in agendele timpul necesar. Astazi pe agenda UE sunt atatea subiecte care au acum nevoie de focalizarea atentiei si coordonari – de la Kosovo si Darfur, la elaborarea noului Tratat. Ce a facut Chisinaul ca sa convinga viceministrii euoropeni sa se distraga de la aceste probleme presante si sa se concenreze pe subiectul Moldovei? Mai ales ca ea cere imposibilul – sa i se dea un regim de calatorii in UE pe care nu le primesc nici tarile din Balcani cu perspectiva clara de integrare.
• Si in final, un detaliu important care se pare ca a scapat organizatorilor: 24 august, este toiul vacantei, probabil cel mai nepotrivit timp dupa sarbatorile de Craciun si Anul Nou, pentru a organizarea unui atare eveniment la Brussels.

Presedintele Voronin e "pe din afara" in problema regimului de vize cu UE

25 iulie 2007. Fragment Conferinta de Presa Presedintele Vladimir Voronin:

Intrebare (in rusa). Domnule Presedinte, Dumneavoastra spuneti ca toate eforturile puterii sunt orientate, inclusiv, spre obtinerea liberii circulatii cetatenilor prin Europa si Uniunea Europeana, astfel incat cetatenii moldoveni sa se simta liberi. Care sunt sansele noastre sa primim libera circulatie prin Europa, astfel incat cetatenii nostri sa nu fie umiliti in procesul de obtinere a vizelor si sa nu le fie rusine de pasapoartele lor albastre? Poate acest lucru sa se intample in urmatorul an si jumatate?
Vladimir Voronin (in rusa). Nu un an si jumatate. Noi ne luptam pentru ca aceste restrictii la obtinerea vizelor pentru cetatenii nostri sa fie ridicate pana la sfarsitul anului. Numai eu va rog, nu confudanti lucrurile si nu ma intelegeti gresit. Eu nu am spus ca vom intra in zona Schengen. Toate cele 12 noi state membre UE au astfel de regim de acces despre care va vorbesc, dar ei inca nu au zona Schengen. Asta e un lucru diferit. Din grupul de tari in regiunea noastra cu care colaboram doar Austria este in Schengen. Eu vorbesc despre un regim de libera circulatie a cetatenilor nostri prin Uniunea Europeana. Noua ni s-a spus in Uniunea Europeana ca se vor stradui ca pana la sfarsitul anului sa solutioneze aceasta intrebare.

Noi ne intalnim cu ei intr-un format foarte serios la 24 august, dupa aceasta ne intalnim cu ei in formatul viceministrilor afacerilor externe a tuturor statelor membre UE in Chisinau. Va avea loc o asemenea conferinta la nivelul viceministrilor afacerilor externe la Chisinau. Si noi trebuie sa convingem aceste tari in cadrul acestor intalniri… Doar intelegeti ca acest regim … Aici exista un moment pe care as vrea ca voi … Cine l-a inteles, imi cer scuze, dar pentru cei care nu au inteles voi incerca sa explic.

Uniunea Europeana nu este un stat cu centru si capitala la Brussels. Este o Uniune a 27 de state si orice intrebare trebuie solutionata cu fiecare din cele 27 state membre. Faptul ca noi coordonam si verificam cursul nostru politic la Brussels, aceasta nu inseamna de loc ca acolo toti acei comisari europeni sunt independenti in luarea unor decizii. Nici intr-un caz. Iata asa stau lucrurile. De aceea, noi trebuie sa convingem toate aceste 27 state sa ne dea cele 4 libertati. Anul curent luptam pentru obtinerea a 2 libertati – de vize si comerciale. Si pentru noi, atunci cand vor veni toti acesti 27 de ministri de externe, mai excelenta si mai frumoasa oportunite nu poate exista si nimeni nu ne-o poate crea. Noi o cream singuri. Acum lucram cu toate statele. Deja peste o jumatate de state au spus ca “da” viceministrii lor vor veni. A ramas sa convingem cealalta jumatate sa vina. Iata asa stau lucrurile in realitate.

BBC. O precizare, domnule Presedinte. Totusi atunci cand e vorba de vize, de acest mod mai usor de a cicrula prin Europa, este vorba de acest acord de facilitare a vizelor sau, totusi, se are in vedere un regim liberalizat de obtinere a vizelor?
Un regim liberalizat ca pentru toate tarile care sunt membre ale UE.

La scurt timp dupa ce Moldova va semna acordul de facilitare a vizelor?
Corect.

Deci, un pas inainte substantial?
Da, da, da. Aceste facilitati sunt pentru grupuri de jurnalisti, savanti, studenti. Acest acord deja este in vigoare. Acum noi il largim pentru toti cetatenii tarii care, ma rog, au scopuri in Europa (transcris/tradus APE).

Despre acest blog, dupa trei sapamani de pauza

Nu am scris timp de aproape 3 saptamani. E destul de mult pentru un blog viu. Din experienta stiu ca riscul este mare ca in cazul unor astfel de pauze (neantuate) chiar si acei putini cititori care iti mai viziteaza din cand in cand pagina, sa renunte sa o mai faca. Mi s-a intamplat si mie pur si simplu sa incetez sa verific adrese care candva mi se pareau interesante dupa ce vedeam ca nu se actualizeaza de mai multe saptamani. De altfel, in acest rastimp am constatat ca numarul celor care intra pe acest blog este mai mare decat credeam: mai multi prieteni si cunostinte mi-au spus ca citesc blogul, ca il gasesc util si m-au incurajat sa continui.

Iata, continui. Adevarul este ca de cateva ori ma porniseram sa scriu, dar ma opream la mijloc de drum: inca nu ma simt conformtabil sa las in spatiu public comentarii si ganduri nepieptanate, deseori scrise dintr-o suflare fara a fi recitite. Preluarea unor postari in presa - cu si fara atribuirea sursei originale - sporeste intr-un fel aceasta presiune de a cantari ce scrii. Si atunci, in loc sa scrii nestingherit ce ai de spus (atunci cand ai ce spune, fireste) concentrat pe idei si substanta, incepi sa cantaresti cuvintele, sa alegi expersiile, sa te gandesti la stil, forma, context. Si cum spun americanii “the best is the enemy of the good” (“dorinta de a face un lucru foarte bine, te impiedica sa-l faci pur si simplu bine”… Sau in general nu-l faci, asa cum bunaoara mi s-a intamplat si mie cand nu am scris despre:

• polemica pe marginea declaratiilor lui Kalman Mizsei de la Bucuresti,
• dezbaterea proiectului Conceptiei Securitatii Nationale la sedinta Consiliului fractiunii PCRM,
• promisiunea Presedintelui Voronin ca in curand vom avea un regim liberalizat de vize cu UE,
• initiativa Chisinaului de a convoca pe 24 august o reunine a viceministrilor de externe dedicata Moldovei,
• spargerea aproape definitiva a parteneriatului politic si tensionarea situatiei politice cu consecintele nefaste de rigoare si riscurile care decurg din noua situatie,
• vizita ambasadorului Kirby la Tiraspol si intalnirea cu Proriv, atat de diferita de intalnirea pe care ieri a avut-o tot cu ei Louis O'Neill,
• pericolul “armenizarii” Moldovei prin cedarea controlului asupra unor obiecte economice strategice Rusiei (stie oare cineva ce proiecte urmeaza sa discute la Chisinau Ministrul rus al economiei Gref la sfarsitul lunii august?),
• audierea Ministrului roman de Externe Adrian Cioroianu in Senat si Camera deputatilor, inclusiv pe subiectul Moldovei;
• discutiile din mass-media romanesti despre R.Moldova/Basarabia si experienta persoanala de obtinere a vizei romanesti.

Voi incerca sa recuperez, iar pe viitor sa fiu mai operativ. Nu ca as avea de spus niste lucruri revolutionare la aceste subiecte, dar cred ca pot contribui la o discutie informata in firavul nostru spatiu public. Cu propria perspectiva, idei, informatii si comentarii. Cred ca e nevoie de o discutie mai vie si mai competenta pe subiecte de politica externa. Fara suparare, dar multe din putinele comentarii la acest subiect sunt prea des rupte de realitati, reprezinta mai mult constructii teoretice ale autorilor, deductii logice care nu se intersecteaza cu planul politicii reale.

Procesul decizional in acest domeniu este si asa extrem de netransparent si opac, multe decizii se i-au dupa ureche, fara a tine cont de context, reguli, impact, si asta face deseori mult rau. Iar intr-o tara ca Moldova greselile de politica externa costa mult. Cei drept, de vreo doi ani de zile insist pe ideea ca politica externa nu poate compensa absenta succeselor in politica interna. Principalul nu este ambalajul ci continutul. Asa e. Doar ca o politica externa slaba poate agrava lucrurile si asa proaste.

In acelasi timp, cred ca ducem lipsa unor analize depolitizate si nepartinitoare, care nu urmaresc interese conjuncturale, nu fac jocul cuiva, ci reprezinta expresia unor analize echidistante si, de aceea, sunt mai credibile. Am in minte doua-trei nume de analisti politici foarte buni (recunosc, mai eruditi si versati decat mine). Le citesc cu placere si admiratie articole si studiile, conversatiile cu ei sunt prilej de satisfactie intelectuala deosebita. Si totusi, uneori si in particular cand vine vorba de comentarii publice, analistul trece pe planul secund pentru a oferi forma si argumente politicianului. In consecinta, sunt partinitori, inchid ochii la ceea ce nu le convine, scot in evidenta si amplifica ceea ce le intareste pozitia. In discutii particulare deseori sunt mai echilibrati si prudenti in aprecieri si, pana la urma, se intampla sa recunoasca ca nu-si pot permite luxul sa faca abstractie de postura de politician, de interesele de partid sau calculele de oportunitate politica (in cazul in care nu sunt afiliati politic).

Tentatia de politizare e mare. Pana acum i-am rezistat. Probabil din toamna voi iesi cu o rubrica saptamanala de politica externa in presa. Inca nu stiu unde - Timpul, Flux, Jurnal, europa.md, IPN? Incep cu blogul si dupa aceea vedem cine ar putea fi interesat. De mult mi-am dorit sa fac acest lucru. Chiar imi place sa scriu, si cred ca scriu repede. Dar scrisul mai este si un exercitiu important care te tine in forma. Pana acum insa efortul principal l-am consacrat consolidarii Asociatiei de Politica Externa. Odata ce lucrurile incep sa intre cu APE pe un fagas normal cu o echipa buna, primele proiecte serioase, conectarea la reteaua organizatiilor de profil, castigarea unei anumite reputatii institutionale, cred ca imi pot permite sa scriu si sa public mai mult.

Ceea ce nu inseamna ca voi renunta la blog. Doar ca aici imi pot permite sa scriu diferit, spontan si descatusat de preocuparea legata de context, structura, nuante, inchegarea argumentelor etc. Or, anume din aceasta perspectiva, blogul este o provocare pentru mine. Sa scap de o anumita deformare profesionala (nu cea mai proasta, zic eu) si, anume, grija, uneori excesiva, pentru nuante si pentru a fundamenta temeinic subiectul tratat.

E poate firesc ca pentru un jurnalist si diplomat de formatie greutatea cuvantului sa aiba o semnificatie aparte. De ani de zile aveam afisat in birou strofa lui Vasile Romanciuc; “Sa-ti fie atat de drag cuvantul/ Incat atunci cand il rostesti / Sa crezi ca insusi Eminescu / Asculta ce si cum vorbesti”. Lucrul la Minister de Externe a accentuat aceasta grija pentru cuvantul rostit.

In diplomatie, nuantele conteaza in mod deosebitt, caci pot transmite mesaje foarte diferite. De aici si vine proverbiala generalizare a discursurilor diplomatice, ridiculizata de analisti si jurnalisti (nu vorbesc aici de limbajul de lemn si de non-mesaje care la unii mascheaza lipsa de intelect si competenta). Spre deosebire de analisti si jurnalisti, in spatele cuvintelor diplomatilor se ascunde puterea de decizie, de actiune, si, deci, responsabilitatea de a nu transmite un mesaj gresit, neaocoperit sau pentru care nu ai mandat. Plecat de trei ani din Externe, pana in prezent nu m-am eliberat de aceasta povara. Deseori ma surprind ca vorbesc ca un diplomat.

Ori mesajul din blog e altceva. Nu e nici nota verbala, nici aide memoire, nici declaratie de presa. Aici conteaza in primul rand “ce” spui si mult mai putin “cum”. Si daca ti-a mai scapat vreo nuanta, vreo virgula sau lasi nedeschisa vreo paranteza acolo unde cineva poate interpreta gresit, se accepta, nu e grav.